Parchetul General cercetează TOATE INFORMAȚIILE prezentate de Ghiță în înregistrări, dar și cum a reușit să fugă

Parchetul General cercetează TOATE INFORMAȚIILE prezentate de Ghiță în înregistrări, dar și cum a reușit să fugă
Publicat: 09/01/2017, 17:48
Actualizat: 09/06/2018, 07:56

„Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație au dispus prin ordonanță începerea urmăririi penale cu privire la faptă, respectiv infracțiunea de abuz în serviciu, în cauza având ca obiect informațiile făcute publice prin intermediul unor înregistrări difuzate în mass-media cu privire la o serie de afirmații făcute de fostul deputat Sebastian Ghiță. Cercetările în acest dosar vizează toate aspectele prezentate opiniei publice de către persoana anterior menționată prin intermediul înregistrărilor difuzate”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului General.

Surse judiciare au precizat că presupusele fapte de abuz în serviciu care sunt cercetate se referă la „pretinse încălcări de către autorități ale unor drepturi ale celor cercetați penal sau condamnați”.

De asemenea, procurorii cercetează în acest dosar in rem și modul în care Sebastian Ghiță a fugit din țară, scăpând de sub supravegherea autorităților competente, dar și modul în care el transmite mesajele video înregistrate la postul de televiziune pe care îl controlează, au mai arătat sursele citate.

Ministerul Public a transmis și că, în urma cercetărilor din dosarul deschis după difuzarea înregistrărilor cu Sebastian Ghiță, s-a stabilit că Nicolae Popa a fost adus din Indonezia de Poliția Română, care a și suportat toate costurile acestei deplasări.

„Precizăm că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că aducerea în țară a inculpatului Nicolae Popa a fost efectuată de către Poliția Română, iar costurile aferente transportului au fost achitate integral de către această instituție”, se mai menționează în documentul citat.

În una dintre înregistrările pe care le-a făcut Sebastian Ghiță, acesta susține că aducerea lui Nicolae Popa din Indonezia s-a făcut cu un avion plătit de o firmă privată.

„O firmă de construcții din Ploiești, care a primit bani de la Asesoft, a fost cea care a plătit avionul pentru aducererea lui Nicolae Popa, fostul director FNI, din Indonezia. O firmă privată, la cererea statului român și a doamnei Kovesi, a plătit 200.000 de euro pentru a fi adus cel care a falimentat FNI și aș vrea să o întreb pe Kovesi: Ce operațiune e asta? Suntem vinovați de spălare de bani? E doar dânsa? Doar eu? Am trimis noi polițiști în Indonezia?”, susținea Sebastian Ghiță în una dintre înregistrările difuzate de România TV.

Întrebată cum a fost adus Nicolae Popa în România, Laura Codruța Kovesi a declarat luni: „S-a ocupat Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne. Vă rog să întrebați la ei”.

Sebastian Ghiță a fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de polițiștii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. La mai bine de o săptămână de la dispariție, au apărut înregistrări în care Sebastian Ghiță vorbea despre sistemul judiciar din România și despre personaje cheie din justiție, din SRI și din mediul politic.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Regele și regina Spaniei, întâmpinați de protestatari furioși în regiunea Valencia, afectată de inundații